Piramida Cunoaşterii - repere metodice în aplicarea curriculumului preşcolar
DESCRIERE
Volumul Piramida cunoașterii. Repere metodice în aplicarea curriculumului prescolar, coordonat de Inspector școlar de specialitate, prof. Lolica Tătaru, Conf. Univ. dr. Adina Glava și Lect. Univ. dr. Olga Chiș se adresează unui grup profesional cu totul special. Educatoarele, profesorii pentru învățământul preșcolar, specialiștii pentru sprijin psihopedagogic în acest domeniu (logopezi, consilieri ș. a.) reprezintă un grup profesional de mari dimensiuni dar și de profundă, delicată și rafinată formație umană și profesională. Educatoarea, în sens generic și în sens consacrat, este primul pedagog din itinerarul lung de formare sistematică și continuă a ființei umane.
Rolul și importanța educatoarei este uneori apreciat ca fiind de departe minor față de
rolul profesorului, dar știința contemporană relevă că oricare structură în devenire, cum este și copilul, este mai complexă, mai vulnerabilă, mai incertă, mai provocatoare decât structurile aproape sau gata conturate, cum este de exemplu tânărul și adultul.
Vârsta timpurie aduce cu sine contraste specifice între posibilitățile, premisele de
dezvoltare și vulnerabilitățile, dificultățile și blocajele care pot interveni în evoluția copilului.
Dezvoltarea copilului contemporan se află mereu în proximitatea sau în interiorul unor relații cauzale circulare de tipul complexitate – vulnerabilitate. Evoluția structurilor psihice, cognitive,
socio-emoționale, comportamentale este accelerată de mediul supra-saturat în stimuli.
Stadiile psihogenetice descrise de Jean Piaget la mijlocul secolului al XX-lea sunt doar repere orientative pentru dezvoltarea copilului contemporan. Pedagogia preșcolară astăzi este determinată să asume abordări comprehensive și globale, pentru concertarea factorilor benefici
din câmpul educațional al vârstei timpurii.
Elaborarea lucrării de față se înscrie în aria de preocupări ale coordonatorilor și autorilor, opera lor este rezultatul unui experiențe îndelungate de colaborare interinstituțională: Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Departamentul de Științe ale Educației din Universitatea Babeș Bolyai și rețeaua unităților clujene de învățământ preșcolar.
Conceptele fundamentale ale lucrării reflectă în extensiune cât și în profunzime dezvoltările contemporane din Pedagogia învățământului preșcolar: curriculum, domenii experiențiale - domenii ale dezvoltării, învățare experiențială, activități integrate și interactive etc. Reflecțiile
teoretice, precum și aplicațiile cu valoare de bune practici sunt organizate în lucrare în șapte arii tematice cuprinzătoare, la elaborarea cărora au colaborat un număr de 54 autori, educatoare, profesori pentru învățământ preșcolar, cadre didactice universitare, consilieri școlari.
Prof, univ. dr. Vasile Chiș
Directorul Departamentului de Științe ale Educației
Universitatea Babeș Bolyai
Promoţii
-- 58,00 lei78,00 lei (-25,64%)
- 59,00 lei79,00 lei (-25,32%)
- 45,00 lei50,00 lei (-10%)
REVIEW-URI
As dori si eu aceasta carte .Ma puteti anunta cand este disponibila? Va multumesc!
Foarte bună!!!
Centru de carte in Cluj